Citește cu atenție textul-suport, bifând cu:
„v” ceea ce știi deja din informația propusă;
„+” ceea ce ai învățat nou;
„?” informația confuză sau despre care ai dori să te mai documentezi.
Blogul – o metodă alternativă de comunicare
Am putea spune că prototipul blogului, la origine, sunt jurnalele personale, devenite, ulterior, jurnale online. Dacă jurnalul este strict de uz personal, blogul este destinat unui public larg. Blogurile sunt un fenomen al social media care, în ultimul deceniu, a devenit foarte popular. Cuvântul blog este o prescurtare de la termenul weblog, introdus de Jorn Barger în anul 1997.
Astăzi blogurile sunt utilizate atât de politicieni sau celebrități din diferite domenii, cât și de un număr impresionant de oameni simpli, internauți care aleg să-și exprime, pe această cale, opiniile și să-și facă auzită vocea. Aceștia postează articole la care cititorii și cititoarele pot face comentarii.
Mai nou, blogul include conținut în format audio și video. Spectrul blogurilor variază de la „agende” personale până la știri oficiale ale companiilor, ale mass-media, ale jurnaliștilor și jurnalistelor, ale campaniilor politice etc.
La blog poate contribui un singur autor, un mic grup de prieteni sau o comunitate largă. Multe bloguri permit adăugarea de comentarii la postări individuale, astfel încât în jurul lor se creează o comunitate de cititori.
Anatomia unui blog poate include: linkuri, postări (însemnări), categorii (domenii separate pentru diferite postări), comentarii. De asemenea, poate include un blogroll – o listă cu alte bloguri afișate; arhiva – postări vechi care pot fi citite când dorești; taguri – cuvinte-cheie de pe o pagină. Persoana care deține un blog se numește blogger sau bloggeră. Totalitatea blogurilor existente formează un megaspațiu de interacțiune și comunicare care constituie blogosfera.
Bloggingul și vloggingul – noi forme de
promovare sau un hobby
Bloggingul este activitatea propriu-zisă de a menține un blog, de a fi eficient/eficientă și a te implica în această activitate, planificând-o și stabilind scopuri concrete de realizare. Pentru unii, bloggingul este o pasiune, dar pentru mulți constituie o sursă de venit și o adevărată meserie. Mai mulți/multe bloggeri/bloggere (dar și vloggeri/vloggere) au devenit influenceri datorită activității lor permanente și susținute de exprimare a opiniilor/atitudinilor față de subiecte de interes public sau într-un domeniu specific.
Realizarea unui blog este rapidă și accesibilă. Pentru aceasta pot fi folosite oricare din site-urile gratuite, de exemplu, Blogger (deținut de Google din 2003) sau WordPress.com. Autorul/autoarea de blog trebuie să știe că el/ea deține dreptul de autor/autoare doar asupra conținutului pe care îl publică, nu și asupra acestui site, blogul aparținând Blogger sau WordPress, fapt ce va fi indicat și prin extensia wordpress.com sau blogspot.md.
Crearea unui blog propriu, pe de altă parte, presupune că deții un domeniu și un serviciu de hosting, care va implica și anumite costuri. În funcție de scopul pe care îl are autorul/autoarea, acesta își alege tipul de site. Pentru uz personal poate fi folosit un serviciu gratuit, dar atunci când blogul este creat pentru a promova o instituție, un produs media valoros, se impune crearea unui site personal.
Vlogul, la rândul său, este o nouă tendință de utilizare a noilor media care, la fel ca blogul, permite plasarea de informații, dar însoțite de imagini video. Activitatea de menținere a unui vlog se numește vlogging, care este o formă de blogging, dar care implică crearea de conținut video în loc de conținut scris. Termenul „vlog” este o prescurtare a expresiei „video blog”. Pentru a face vlogging, ai nevoie nu doar de echipament necesar (cameră video, microfon de calitate), dar și de certe competențe digitale, pentru a filma și edita conținuturile. După apariția vloggingului, se observă că bloggingul a devenit din ce în ce mai puțin popular, întrucât tinerii și tinerele preferă filmările textelor scrise.

Este cert că astăzi vloggingul constituie o puternică formă de promovare. Acesta a devenit extrem de popular în ultimii ani datorită accesibilității tehnologiei și a unor platforme online, precum YouTube, TikTok, Instagram, care permit creatorilor să își posteze și să își promoveze conținutul video către o audiență vastă. De exemplu, deosebit de populare sunt vloggerițele care s-au specializat în industria frumuseții, care fac tutoriale despre machiaj, stil de viață (lifestyle) sau promovează tot felul de cosmetice. S-ar părea că este o banalitate să faci videouri cum te machiezi, însă videourile așa-ziselor vloggerițe de frumusețe, devenite influencere de nivel mondial ca Michelle Phan, Huda Kattan sau Tanya Burr, adună zeci de milioane de vizualizări.
Care sunt beneficiile unui blog sau vlog și cum îl menținem?
Pentru a avea un blog sau un vlog, trebuie să ai și anumite capacități scriitoricești, de filmare și editare și, desigur, cunoștințe din domeniul selectat: frumusețe, gaming, electrocasnice, mașini, grădinărit, culinărie.
Creatorul/creatoarea blogului sau vlogului trebuie să adopte un stil propriu inconfundabil, dacă vrea să aibă succes. Odată lansat blogul sau vlogul, autorul/autoarea trebuie să-l mențină și să-l promoveze zilnic, inclusiv pe rețelele sociale (Facebook, X (Twitter), Instagram, Pinterest). E nevoie de pasiune și de interes pentru subiectele abordate. Este recomandabil ca autorul/autoarea blogului sau vlogului să înnoiască mereu informația, inserând hyperlinkuri și imagini.