Extindere

Citește textul.
Bifează cu adevărat sau fals următoarele afirmații.

Adevărat Fals
Fotografia protejată cu drept de autor sunt marcate cu litera „d” în cerculeț.
A F
Operele fotografice constituie subiect al dreptului de autor.
A F
Fotografiile de pe rețele de socializare pot fi folosite fără dreptul proprietarului.
A F
Redacție poate folosi o fotografie care nu e semnată de autor.
A F
Fotografiile persoanelor publice nu pot fi folosite în niciun caz fără acordul acestora.
A F

Discutați, în plen, în ce situații vă vor fi utile informațiile din Legea cu privire la dreptul de autor și drepturile conexe?

  • Ați avut experiențe în care, din necunoașterea acestor reguli, nu ați acționat corect?

„Conform Legii cu privire la dreptul de autor și drepturile conexe, art. 7 alin. (2) lit. k), operele fotografice constituie obiect ale dreptului de autor. De regulă, fotografiile protejate de dreptul de autor au un semn distinctiv – de exemplu, litera c în cerculeț (copyright) sau watermarkul, care reprezintă inserarea în imagine a numelui autorului/autoarei, siglei, semnăturii, a altor semne distinctive aplicate peste imagine.

Legea spune că, în cazul în care fotografia a fost publicată fără semnătura autorului/autoarei sau cu pseudonim, care nu permite identificarea acestuia/acesteia, redacția este considerată, în absența unei probe contrare, reprezentant al autorului/autoarei, având în această calitate dreptul să protejeze și să exercite drepturile autorului/autoarei (art. 9 alin. (2) Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe).

Referitor la imaginile de pe rețelele de socializare care reprezintă persoane, acestea sunt reglementate de dreptul de autor și dreptul la viața privată. Fotografiile în cauză aparțin autorului/autoarei cu drept de proprietate și, de regulă, pot fi folosite doar cu acordul lui/ei. Fotografia unei persoane private însă nu poate fi utilizată decât cu acordul persoanei, fiind protejată de dreptul la viața privată. Persoanele publice sunt mai puțin apărate de acest drept.

Legislația Republicii Moldova permite folosirea imaginilor fără acordul autorului/autoarei numai în scopuri științifice.”

(„Cum preluăm corect pozele de pe Internet”; Sursa: Mediacritica)

Proiect de grup
Să realizăm o galerie foto!

  1. Lucrați în echipe. Realizați o galerie foto, selectând tema (ex. dragostea, prietenia, localitatea mea, indiferența etc).
  2. Documentați-vă despre tema dată. Faceți notițe.
  3. Faceți mai multe foto (preferabil orizontale),
    din care selectați cel puțin 10.
  4. Organizați galeria, în format online sau tradițional, ordonând imaginile și scriind câte o legendă pentru fiecare fotografie.