Citește fragmentul din cartea Jurnalistul universal de David Randall.
„Jurnaliștii buni din lumea întreagă sunt cu toții de acord asupra rolului pe care îl au. Acesta este, mai presus de orice, de a pune întrebări; și ulterior, pe această cale, de:
– a descoperi și a publica informații care să înlocuiască zvonurile și speculațiile;
– a monitoriza acțiunea și in acțiunea guvernelor, a reprezentanților aleși și a serviciilor publice;
– a monitoriza activitatea întreprinderilor, modul în care acestea își tratează muncitorii, clienții și calitatea produselor;
– a liniști tulburările și a tulbura liniștea, oferind o voce celor care, în mod normal, nu se pot face auziți în public;
– a se asigura că s-a făcut sau se va face dreptate și că vor fi întreprinse investigații acolo unde nu există nicio intenție de acest gen;
– a promova circulația liberă a ideilor, în principal oferind o platformă pentru cei ce au opinii diferite de cele ce prevalează în societate.”
- Care dintre rolurile jurnalistului, enumerate de David Randall, consideri că este mai important? De ce? Argumentează.
- Cine sunt, în opinia ta, cei care, „în mod normal, nu se pot face auziți în public”?