A. Tableta de informații și idei.
După Christian Wright, mass-media (media, mediile) reprezintă „totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare în masă a informațiilor radio, televiziune, cinematograf, publicații tipărite și online, internet etc.)”.
Mass-media este canalul prin care se transmit nu doar informații de actualitate, ci și valorile și normele sociale, modelele și formele de comportament. Totodată, mass-media este și o formă de divertisment sau relaxare, recreere sau, pur și simplu, o modalitate de petrecere a timpului liber, devenind, astfel, o parte din viața noastră, reușind să ne influențeze comportamentul, atitudinile și deciziile cu privire la acțiunile pe care urmează să le întreprindem în plan profesional sau/și personal.
Comunicarea de masă este un proces prin care emițătorul colectează, prelucrează, produce și difuzează mesaje media către un public numeros, eterogen, necunoscut receptorul prin intermediul unor canale tehnice,
în flux continuu, în regim concurențial și pe baza unui sistem normativ. În cazul comunicării de masă, emițătorul este un profesionist al comunicării, un ziarist, o ,,persoană instituționalizată” (W. Schramm) sau o organizație de comunicare, un post de radio, un canal de televiziune, un ziar, o revistă.
Faptul că emițătorul reprezintă, de obicei, un grup de persoane și este un mare producător de mesaje este una dintre caracteristicile principale ale comunicării de masă.
Receptorul este persoana care primește mesajul, cel care ascultă, vizionează ceva; este interlocutorul (v. și interlocutór, locutór), cititorul.
Atunci când comunicarea este realizată prin telefon, calculator, tabletă, ca instrumente de mediere între grupuri de oameni mai puțin numeroase, vorbim de comunicare mediată sau virtuală. Aceasta poate fi de mai multe tipuri:
Înainte de a exista internetul, televiziunea sau radioul, a fost ziarul. Istoria presei datează din epoca tiparului. Aceasta începe în Europa în 1450, când germanul Johannes Gutenberg inventează tiparul (cu litere mobile). Prima carte tipărită în masă este Biblia cu 42 de rânduri (anul 1455), având un total de 1 282 de pagini, în 2 volume.
Tiparul a contribuit esențial la evoluția omenirii către modernitate. Odată cu apariția lui, comunicarea între oameni se extinde. Există, începând cu acest moment, posibilitatea de a stoca informația, de a o multiplica și de a o răspândi. Mai mult decât atât, există un consens că mașina lui Gutenberg a subminat autoritarismul religios și a pus bazele educației de masă.În spațiul românesc, tiparul devine o realitate în 1508, când ieromonahul Macarie a tipărit la Târgoviște o carte liturgică, intitulată Liturghierul lui Macarie.
Inițial, tiparul este folosit doar pentru a tipări și a răspândi cărți din diverse domenii. Primul jurnal săptămânal, cu titlul Nieuwe Tydinghen (Știrile recente), este publicat în 1605, la Anvers, pe atunci în Olanda, de către tipograful Abraham Verhoeve. Peste patru ani, în 1609, Johann Carolus din Strasbourg, Franța, scoate primul periodic german Relation.
Presa românească își are originea abia în 1731 prin Calendarul, imprimat în Şcheii Brașovului, Transilvania, de Petre Şoanul. Primul periodic este Cour(r)ier de Moldavie, care apare în 1790, iar prima revistă a fost tipărită la Cernăuți, în Bucovina, în anul 1820, cu titlul Chrestomaticul românesc.
Presa scrisă a Republicii Moldova își are începutul în 1906, prin primul ziar în limba română, publicate cu caractere chirilice, Basarabia (Басарабія). În jurul publicației s-au grupat tineri intelectuali basarabeni precum Pan Halippa, Alexei Mateevici ș.a.
Radioul, ca și telegraful, a avut un efect transformator, chiar dacă aceste media sunt doar niște „unelte”. Apariția radioului se asociază cu numele italianului Guglielmo Marconi, dar și a rusului Aleksandr S. Popov, care în 1896 au descoperit cum pot fi recepționate mesajele fără fir. Însă inventatorul de drept al radioului este considerat Nikola Tesla.
În 1906 canadianul Reginald Fessenden a transmis un mesaj vocal prin undele radio.
Prima emisiune radio vorbită, de la un post instalat în Anglia, a avut loc în 1920. În același an, au fost create cele dintâi companii de radiodifuziune în Marea Britanie (British Broadcasting Corporation –BBC) și în SUA.
În Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, autoritățile sovietice au înființat, în scopuri propagandistice, postul Radio Tiraspol, în 1930. Primul post de radio din Chișinău a fost Radio Basarabia, inaugurat oficial în octombrie 1939, prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană din Chișinău. A fost primul studio regional al Societății Române de Radiodifuziune și a avut menirea să promoveze valorile culturii naționale. Acest post, numit ulterior Radio Chișinău, emite până în prezent. Istoricul fondării Radio Chișinău este reflectată și în materialul video disponibil pe https://www.youtube.com/watch?v=29BPHdPhRyc
Radioul a cunoscut mai multe evoluții, de la radioul fix și masiv până la cel portabil cu tranzistori (inventat de Sony în 1954) sau diverse device-uri care au și radio integrat (telefon, playere portabile etc.). Astăzi în lume există aproximativ 2,24 miliarde de aparate de radio.
Invenția tubului catodic, realizata de fizicianul german Karl Braun, în anul 1897, a stat la baza apariției primelor televizoare. Prima transmisie publică la distanță a imaginilor în mișcare a avut loc în anul 1926. În 1930 sunt brevetate, în SUA și în Marea Britanie, primele posturi TV. Abia peste 20 de ani televiziunile încep să se răspândească în întreaga lume. În România, prima emisiune televizată datează din 1937, iar la noi – din 1958.
Primele telecomenzi au fost construite în anul 1950 de către Corporația Radio Zenith, ca un dispozitiv atașat televizorului cu ajutorul unui fir, fiind denumite „oase leneșe”. Prima telecomandă fără fir a fost creată cinci ani mai târziu. Deși tehnologia exista, televizoarele color apar în 1953, odată cu transmiterea primelor programe color.
În anii ’60, în SUA, cca 95% din familii aveau deja aparate TV. Tot atunci apare și televiziunea prin satelit, fapt care permite receptarea simultană a programelor pe tot globul.Primul monitor TV cu plasmă apare în 1964, iar în 1982 compania Sony lansează primul aparat TV cu ecran plat (modelul FD-200).
Un factor esențial în evoluția internetului l-a constituit dezvoltarea computerelor, începând cu anul 1950. Mari cât o cameră și lente, în comparație cu cele de azi, primele calculatoare permiteau transmisiile de date de la un computer principal spre terminale.
Originea internetului datează din 1965, când o structură a Departamentului Apărării din SUA a creat prima rețea de computere interconectate. Acestea lucrau pentru ARPA, o structură de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcțiune ca reacție la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spațiu în 1957
În 1988 a fost inventat sistemul de comunicare în „timp real” Internet Relay Chat (IRC) sau chat. Concepția unei rețele globale (World Wide Web) a fost gândită în cadrul instituțiilor europene. Inventatorul ei este britanicul Tim Berners-Lee, care a elaborat protocolul HTTP și limbajul HTML.
În anii ’90 apare posibilitatea de conectare la internet prin intermediul telefoniei, iar rețeaua devine deschisă pentru utilizatorii privați. Către sfârșitul secolului al XX-lea, cifra utilizatorilor s-a apropiat de 500 milioane pe tot globul. Accesul la informație devine liber și apare chiar o ramură a mediei electronice scrise (e-media). Treptat, internetul devine o platformă pentru mediile tradiționale, care au început să-și
publice conținuturile – articole- le, investigațiile, jurnalele de știri, show-urile de divertisment ș.a. și pe web, în încercarea de a ajunge la un public cât mai larg.
Internetul începe să joace un rol activ în societate. Electronice devin finanțele (e-finance), comerțul (e-commerce), companiile (e-company), serviciile
(e-service) și chiar banii (e-money). Impactul asupra societății a fost recunoscut chiar de instituții tradiționale că papalitatea, care a instituit Ziua internațională a internetului (30 septembrie), atribuindu-i și un sfânt protector (Sf. Ieronim din Sevilla).
Nu este corect să spunem „mijloace mass-media”, pentru că este un pleonasm, „media” fiind pluralul pentru mijloc. Putem spune „mijloace de comunicare/informare în masă” sau „mijloace de difuzare în masă”. Medierea se referă, prin urmare, la acele suporturi care se interpun în actul comunicării, între emițător și receptor.
Lucrând în perechi sau în grup, accesați jocul Media Erudit, tema 2, Istoria presei, de la adresa old.mediacritica.md/mediaerudit/