Citește textul-suport și completează caseta de la sfârșitul textului.
Noile media contribuie eficient la promovarea relațiilor sociale prin împărtășirea rapidă a informațiilor, a impresiilor, prin implicarea internauților în dezbateri pe subiecte de interes public. Ele sunt utilizate pentru a menține relațiile existente cu familia, prietenii, la școală sau la muncă, pentru a construi noi relații, cum ar fi parteneriatele, pentru realizarea activităților de voluntariat. Putem fi tentați să ne folosim propriile pagini online pentru a distribui anumite informații și a ajuta pe cineva, pentru a face o informație cât mai vizibilă.
Totuși, exploatarea acestor opțiuni necesită precauție și multă gândire critică. Astăzi, unii utilizatori și utilizatoare s-au angajat într-o reală vânătoare de aprecieri (like-uri) și evaluări (ratinguri), ajungând, uneori, să le cerșească. Este firesc să căutăm, în limita bunului-simț, aprecierea celor din jur. Dacă utilizatoarele și utilizatorii de rețele sociale primesc o reacție inversă (un feedback) pozitivă, încrederea în sine crește. Pentru a ajunge la acest lucru, este necesar să avem grijă de propriul nostru profil social. În realizarea/elaborarea acestuia, trebuie să luăm în considerare mai multe aspecte.
Pasul 1 – Fotografia

Un profil social online de calitate se creează treptat și implică mai multe aspecte importante. În primul rând, ai nevoie de o foto- grafie reprezentativă. Este bine știut faptul că primul impact este cel cu fotografia de profil.
Fotografia și furtul de identitate

Selectarea, în calitate de fotografie de profil, a imaginii unei vedete – din lumea muzicii, artei, sportului, modei sau din cea a politicului – trimite la ideea lipsei de identitate personală. Cineva care, de asemenea, este pasionat de acea personalitate, ar putea agrea sau, dimpotrivă, dezaproba vehement. Oricât de mult am simpatiza o anumită personalitate, propriul profil online nu poate fi reprezentat de o persoană străină, fie ea o personalitate, un coleg sau o rudă. Preluarea unei fotografii a altcuiva este o formă de furt de identitate, care trebuie raportat. Lipsa fotografiei de profil, de asemenea, este un detaliu care ar trebui să ne pună în gardă. Pentru mulți internauți, lipsa fotografiei echivalează cu lipsa de încredere, de aceea este recomandabil să optăm pentru fotografia noastră, preferabil una recentă.
Mai nou, mulți internauți și internaute folosesc IA pentru a crea fotografii perfecte. Editorul IA de fotografii este viitorul Photoshopului, întrucât permite realizarea de fotografii care reflectă concepte sau realități inexistente, de autoproiecții ale unui model ideal pe care îl avem. Aceste funcționalități sunt integrate în diferite platforme de socializare, iar mulți internauți le postează ca fotografie de profil.
Excesul de selfie este o chestie de prost gust

Selfie este un autoportret fotografic digital. În felul său, realizarea de selfie este distractivă, permite captarea de imagini autentice, în plină acțiune și cu toți participanții implicați. Selfie a devenit o adevărată pasiune pentru multă lume. Plasarea de selfie, în exces, pe rețele sociale poate denota o atitudine narcisistă și snobism. Mai mult, în special tinerii și tinerele se expun adesea unor pericole reale pentru viața lor doar ca să realizeze un autoportret senzațional. Se cunosc foarte multe cazuri în care un selfie s-a făcut cu prețul vieții.
Modestia arată sexy
Fotografia de profil este reprezentativă. Oamenii judecă, în baza ei, despre nivelul de cultură și inteligența omului. O fotografie în care persoana apare cu ochelari de soare, în costum de baie sau de sport, cu haine sumare sau întinsă în pat, consumând băuturi sau mâncând delicatese la restaurant demonstrează un sistem valoric distorsionat. De asemenea, exploatarea sexualității personale este nu doar o carență de educație, dar și lipsă de respect față de sine și de ceilalți internauți. O persoană responsabilă plasează o fotografie de calitate, poate fi o fotografie realizată la nivel profesionist, dacă poziția socială o solicită.
Schimbarea atitudinii faciale influențează cu peste 30% creșterea contactelor și a atractivității omului. Prin urmare, emoția exprimată este foarte importantă. Utilizatorii se așteaptă să vadă o mină prietenoasă, iar supărările și fețele dramatice nu sunt atractive. De asemenea, fotografia de profil nu trebuie să exploateze imaginea copiilor, oricât de drăgălași ar fi.
Pasul 2 – Setările de confidențialitate
Fiecare internaut/internaută este responsabil/responsabilă de securizarea propriului profil. Dincolo de selectarea judicioasă a parolelor și actualizarea lor, se impune analiza atentă a setărilor de confidențialitate. De regulă, utilizatorii și utilizatoarele nu merg până la capăt în lectura termenilor de utilizare și nu citesc atent condițiile din setările de confidențialitate. Este important să avem grijă de datele noastre personale, ca să prevenim orice formă de hărțuire online, furt de identitate, sextorsionare ș.a.
Pasul 3 – Conținutul
Crearea conținutului este un drept și o formă de exprimare a libertății de opinie prin noile media. Atunci când elaborăm conținuturi, ținem cont de specificul grupului-țintă. Persoanele care ne urmăresc (followers) așteaptă conținuturi interesante și compatibile cu valorile pe care le au. Totodată, mesajele scurte au un efect mai mare și demonstrează respect față de timpul celorlalți utilizatori și utilizatoare. Platforme precum TikTok sau Instagram au educat un nou tip de interacțiune, în care internauții și internautele se arată pasionați/pasionate de istorii reale, lucruri practice și pe care să le citească rapid, vertical.
Profilul social online trebuie să respecte câteva criterii importante, la nivel de conținut:
