Democrația înseamnă, printre multe altele, dezbatere și participare. La originile sale, în Agora grecească (piață publică în care aveau loc adunările populare în Grecia antică) sau în Senatul roman, democrația era, literalmente, directă și participativă. Aceasta se datora condițiilor care existau: oamenii care aveau o părere despre afacerile publice puteau să și-o exprime, participând la și la prezentarea altor opinii, inclusiv contrare celor proprii.
La scurt timp însă, chiar și în vechile republici și/sau imperii, „puterea poporului” a căpătat un caracter .
„Puterea”, inclusiv cea de a dezbate și a participa la edificarea democrației, este actualmente delegată unui număr limitat de cetățeni și cetățene, prin intermediul cărora vocea poporului este auzită, iar deciziile trebuie să fie luate în oamenilor.
În această ecuație deloc simplă de construire a democrației, jurnalistul/jurnalista are un rol extrem de important, fiind un liant între mase și cei/cele care aplică, prin legi și politici etc., puterea poporului. Declarația UNESCO privind mass-media din 1983 îi atribuie jurnalistului/jurnalistei și responsabilitatea socială, care poate și trebuie să se manifeste, între altele, prin lupta pentru pace, împotriva rasismului, pentru diversitatea culturală, conexiunea socială etc.
Altfel spus, jurnalistul/jurnalista trebuie să asigure pluralismul de idei și, totodată, este responsabil/responsabilă pentru mesajul pe care îl transmite publicului său. El/ea trebuie să fie conștient/conștientă de faptul că informația partajată influențează opiniile, iar uneori chiar le creează. În funcție de aceste opinii, beneficiarul/beneficiara de informație își fortifică sau își fundamentează, după caz, spiritul civic, înțelegând diferența dintre a fi o ființă umană și a fi cetățean/cetățeană cu drepturi, responsabilități, opinii, spirit critic, inițiative civice și participare.
Există o mulțime de factori care contribuie la formarea spiritului cetățenesc, inclusiv educația formală și nonformală etc., dar rolul jurnalistului/al jurnalistei nu poate fi eliminat din acest proces.
Despre jurnaliști și jurnaliste se spune că sunt „ de pază ai democrației”, iar democrația presupune nu doar participare, implicare, ci și transparență, drepturi, libertate, toleranță. Misiunea jurnalistului/jurnalistei este ca, prin ceea ce scrie, să contribuie la fortificarea democrației.
Prin definiție, jurnalistul/jurnalista este persoana care colectează, în mod regulat, informații de interes public și le distribuie publicului. El/ea trebuie să surprindă realitatea și să scoată la iveală și informații care, în mod obișnuit, sunt trecute cu vederea de oamenii simpli sau sunt ascunse de către autorități.
Regimurile totalitare sau cele corupte sunt interesate ca în țară să nu existe presă liberă și independentă, pentru ca poporul să nu afle niciodată despre eventualele „păcate” ale puterii. În majoritatea țărilor însă, unde există jurnaliști independenți și jurnaliste independente, găsim exemple care arată că unele materiale media au dus la răsturnări de guverne sau la demisii răsunătoare.
În Republica Moldova, de exemplu, în anul 2015, un prim-ministru a demisionat la trei luni după învestirea în funcție, urmare a faptului că Ziarul de Gardă a descoperit că el deținea o diplomă de studii liceale falsă. Diploma fusese emisă de un liceu din Chișinău unde, în realitate, cel vizat nu studiase. Meritul „de a fi dat jos” un prim-ministru îi revine jurnalistului Victor Moșneag de la Ziarul de Gardă, care acest subiect.
Un caz similar a avut loc în anul 1974, în Statele Unite ale Americii. Președintele Richard Nixon a rămas în istorie ca primul și (deocamdată) singurul președinte al SUA care a fost obligat să demisioneze. S-a întâmplat după o anchetă demarată în urma unei investigații de presă. Doi jurnaliști de la ziarul The Washington Post au realizat o investigație care arăta că oamenii lui Nixon îi spionau în campania electorală pe adversarii din Partidul Democrat.
Scandalul/investigația a durat doi ani, până ca Richard Nixon să demisioneze. Cazul este cunoscut ca „afacerea Watergate”, după numele clădirii de birouri unde se afla stafful electoral al Partidului Democrat, acolo unde oamenii lui Nixon ar fi instalat microfoane.
Drepturile jurnaliștilor și jurnalistelor sunt apărate în întreaga lume de organizații internaționale, dar și de ONG-uri naționale, care promovează libertatea cuvântului, drepturile omului, independența mass-mediei. În multe țări, profesionistele și profesioniștii din mass-media intră în asociații sau uniuni, pentru a-și apăra împreună drepturile și interesele în fața autorităților. Printre ONG-urile de media din Republica Moldova, cele mai active se consideră Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Independente, Asociația Presei Electronice, Centrul de Investigații Jurnalistice.
De la stânga la dreapta: Cornelia Cozonac, directoare, Centrul de Investigații Jurnalistice; Petru Macovei, director executiv, Asociația Presei Independente; Nadine Gogu, directoare executivă, Centrul pentru Jurnalism Independent; Vasile State, președinte, Asociația Presei Electronice.
Sursa foto: IPN
Deși toți ne naștem cetățene și cetățeni ai unui stat, devenim (sau nu), cu adevărat, cetățeni și cetățene atunci când știm și ne asumăm faptul că ne bucurăm de drepturi civile și politice, dar și că avem anumite obligații față de acel stat. Iar cunoașterea și, mai ales, asumarea, se realizează în timp, treptat, cu participarea mai multor actori, printre care și persoane din domeniul jurnalismului sau, mai bine zis, munca acestora.
Un jurnalist/o jurnalistă care își face meseria corect, onest și în conformitate cu legea (dar și cu etica), știe că, pe lângă faptul că informează, el/ea mai și educă publicul și contribuie la formarea conștiinței civice a acestuia. De aceea, atunci când manifestă combativitate și pune întrebări despre corupție, ilegalități, trișări, furturi, delapidări etc. oamenilor care au fost aleși să reprezinte și să aplice în politicile publice voința poporului, atunci jurnalistul/jurnalista este partenerul/partenera „poporului” în înțelegerea și dezbaterea subiectelor care definesc existența acestuia din urmă într-o democrație.
Cetățeanul și cetățeana, la rândul lor, participă la edificarea democrației atunci când, bazându-se inclusiv pe informațiile pe care le află din presă, își creează opinii despre lucrurile și evenimentele din societatea în care trăiește. Cum anume? După ce le trece prin filtrul gândirii critice și analitice, trage concluzii, iese la vot și votează conștient și asumat. Votul este singurul mecanism prin care cetățeanul/cetățeana decide gradul de edificare a democrației în statul în care are dreptul de vot.
Unii dintre noi, care sunt mai mult afectați de o sau un subiect sau care simt că se pot implica mai mult, devin activiști civici în diferite domenii, iar prin acțiunile lor de advocacy (sensibilizare a opiniei publice privind o problemă comună din societate), participă, în mod mai pronunțat, la consolidarea democrației prin implicare (ex. Părinți solidari, Adoptă un vot etc.), fiind vocea mai multor oameni, inclusiv a celor mai puțini și mai defavorizați.
Prin mediatizarea unor astfel de subiecte, jurnalistul/jurnalista multiplică aceste voci, făcând ca problemele să ajungă la cât mai multă lume. În felul acesta, profesioniștii și profesionistele din media, alături de cetățeanul activ și cetățeana activă, sunt complici în procesul de formare civică a altor persoane, mai puțin active, dar la fel de vizate de probleme și fenomene. Această complicitate poate genera (și generează adesea) dorința de implicare și participare a altor cetățeni și cetățene care fac jurnalism cetățenesc, numit și jurnalism participativ, iar, împreună, acest conglomerat edifică zi de zi, aparent în mod invizibil, .
