„v” ceea ce știi deja din informația propusă;
„+” ceea ce ai învățat nou;
„?” informația confuză sau despre care ai dori să te mai documentezi.

Surse de documentare online

Cu secole în urmă, cărțile erau un obiect de lux, erau foarte scumpe și, ca să nu fie furate, erau legate cu lanțuri. Astăzi cărțile sunt în număr mare și, adeseori, în acces deschis, pentru a oferi oportunitatea de informare și documentare în masă a oamenilor.

Informarea este o necesitate, iar documentarea este o activitate inerentă formării continue a oricărei persoane. Toată viața învățăm, iar pentru aceasta avem nevoie de surse și instrumente veridice. Până la apariția internetului, omul era purtătorul informației și al cunoștințelor. Expresia latină „Magistri dixit”, care înseamnă „Profesorul a zis” și semnifica faptul că ceea ce a spus profesorul nu mai poate fi pus la îndoială, era reprezentativă pentru timpurile în care numărul persoanelor care dețineau și aveau acces la informație era limitat.

Accesul la internet a redimensionat filozofia utilizării informației. Știm că numărul de utilizatori activi ai rețelelor de socializare a depășit pragul de cinci miliarde în 2023, reprezentând 62,3% din populația lumii, potrivit unui raport anual publicat de Agenția „We are social” și compania „Meltwater”. Numărul de utilizatori a crescut cu 5,6% într-un an, în timp ce populația lumii a crescut cu 0,9%. Pentru comparație – 5,35 miliarde de persoane au conexiune la internet.

În zilele noastre nu doar savanții, dar și oamenii simpli au acces la informație, care este de-a dreptul incomensurabilă! Se pare că, într-un veac al vitezei, este din ce în ce mai dificil de accesat sursele în format hard. Ca răspuns la această provocare au apărut cărțile digitale (e-Books), bazele și băncile de date online, revistele (e-Journals), dicționarele și enciclopediile online.

Noua paradigmă a activității de documentare impune utilizatorului modern valorificarea acestor enciclopedii și dicționare online. Beneficiile sunt nenumărate. În primul rând, ele oferă elementul de interactivitate dintre utilizator și informație. Dacă accesați o enciclopedie online, puteți vizualiza imagini, videouri, linkuri ce vă duc spre alte surse de documentare. Acest nou tip de documentare online nu are început și nici sfârșit, spre deosebire de un dicționar tipărit. Fiecare om de pe planetă, fie el de la tropice, de la Polul Nord sau Polul Sud, poate contribui la completarea acestei opere colective. Într-un fel, fiecare dintre noi este un potențial/o potențială scriitor/scriitoare, autor/autoare, redactor/redactoare.

În anul 2001, filozoful Larry Sanger și informaticianul Jimmy Wales au fondat Wikipedia – o enciclopedie generală de tip online, disponibilă în 287 de limbi, care oferă gratuit informații pentru utilizare și dezvoltare oricărui internaut. Aceasta evoluează zilnic grație contribuției a milioane de utilizatori, specialiști în diferite domenii, care participă voluntar la completarea acestui mega spațiu informațional. Unii scriu articole noi, alții completează sau, pur și simplu, redactează materialele. Accesul la aceste conținuturi este deschis, de aceea este numită și enciclopedie liberă. Wikipedia a devenit un fenomen internațional, asigurând accesul liber la informație oricărei persoane conectate online. Ea are astăzi un puternic impact social și cultural asupra omului din secolul XXI. Textul ei este unul infinit, deoarece și în momentul acesta cineva îl completează sau îl revizuiește! Este o operă colectivă, probabil, este megatextul cu cei mai mulți coautori/coautoare.

Deschizând pagina, pe bara orizontală din dreapta, pot fi accesate și alte instrumente de documentare online de tipul „free” (libere), pe care le putem accesa de pe Wikipedia, între care:

• Wikționar – wiktionary.org (2002) – oferă acces online la dicționare;
  

• Wikimanuale – wikibooks.org (2003) – oferă acces la manuale, ghiduri și materiale didactice;

• Wikicitat – wikiquote.org (2003) – oferă acces la un număr exorbitant de citate ale unor personalități române sau străine și chiar citate din filme celebre;

• Wikivoyage – wikivoyage.org – oferă informații despre călătorii în toată lumea;

• Wikiștiri – wikinews.org (2004) – oferă știri și noutăți cu reportaje din diferite țări.

Pentru vorbitorii și vorbitoarele de limba română, site-ul unde pot accesa Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), elaborat la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, este resursa și instrumentul normativ care recomandă cum trebuie să se scrie, să se pronunțe și să se utilizeze corect gramatical cuvintele limbii române literare actuale grație celor 65.000 de articole lexicografice redactate în variantă online. O altă sursă de documentare populară pentru comunitatea noastră de internauți este DEX online (dexonline.ro), însă trebuie să fim atenți, întrucât această resursă nu este creată de profesioniști și profesioniste (se are în vedere lexicografi și lexicografe!) și nu este reprezentată de o autoritate legitimată așa cum este în cazul DOOM (Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”).

Resurse deschise vs. copyright

În anul 2010, Encyclopedia Britanica a devenit accesibilă în variantă online, incluzând nu doar text, dar și videouri, imagini. Un abonament anual oferă utilizatorilor acces direct la cele 32 de volume. Astfel, Encyclopedia Britannica a redevenit sursa de informare online cu o pondere semnificativă în economia cunoașterii globale. Alte resurse disponibile gratuit și deschis, care pot fi utilizate pentru formarea și dezvoltarea persoanei, sunt Cambridge dictionary online, Collins dictionary online, Dictionary.com sau Miriam-Webster dictionary online.

Cazul Britannica indică asupra faptului că pentru resursele online se percepe, în mod firesc, o taxă care să compenseze munca autorilor. O cu totul altă categorie sunt resursele deschise care pot fi utilizate gratuit de către oricine. Accesul deschis (Open Access) este accesul digital, online, gratuit la literatură, fără majoritatea restricțiilor privind drepturile de autor și de acordare a licențelor. Conform definiției pentru „acces deschis” din Inițiativa Accesul Deschis de la Budapesta (2002), utilizatorii au dreptul de a „citi, descărca, copia, distribui, imprima, căuta sau crea link” la textele integrale ale articolelor.

O licență Creative Commons (CC) este una dintre cele mai des utilizate licențe publice de drepturi de autor, care permite distribuirea gratuită a unei lucrări, opere, fotografii, picturi, cărți etc. protejate prin drepturi de autor. Așa, de exemplu, DOOM3 în format electronic este disponibil sub licența Creative Commons Atribuire-Necomercial-Partajare în Condiții Identice 4.0 Internațional (CC BY-NC-SA 4.0), lucru specificat pe site. O licență CC este utilizată atunci când un autor/o autoare dorește să dea altor persoane dreptul de a împărtăși, utiliza, distribui o lucrare sau anumite părți ale ei și se bazează pe o lucrare pe care a creat-o respectivul autor. CC oferă autorului o anume flexibilitate (de exemplu, el ar putea alege să permită doar utilizarea necomercială a unei anumite opere) și protejează persoanele care utilizează sau redistribuie o lucrare a autorului din motive de încălcare a drepturilor de autor, atâta timp cât respectă condițiile specificate în licența prin care autorul distribuie lucrarea.

O categorie specială sunt resursele educaționale deschise (RED). Se consideră că anume în domeniul educației resursele informaționale trebuie să fie libere, pentru că ele nu urmăresc un interes comercial. Creșterea nivelului de educație este în beneficiul tuturor, de aceea fiecare trebuie să contribuie, în măsura posibilităților, la realizarea acestui drept. Conform definiției propuse de UNESCO în anul 2002, resurse educaționale deschise (RED) sunt acele resurse educaționale care pot fi utilizate și reutilizate de către oricine în mod liber, fără restricții tehnologice, juridice și costuri. Folosirea acestora în realizarea de programe publice reprezintă unul dintre principiile de bază ale bunei guvernări: ceea ce este produs pe bani publici ar trebui să fie disponibil pe larg publicului, în mod gratuit.

Există, însă, și un alt tip de raport atunci când vorbim de informație ca proprietate. În general, care sunt proprietățile la care aspiră cetățeanul/cetățeana? Evident, ne gândim, în primul rând, la cele imobile (case, apartamente, loturi de pământ), dar și la mașini, obiecte de lux, bani, aur etc. Le considerăm valoroase și avem grijă de ele. Însă nu doar obiectele materiale sunt o proprietate pe care trebuie să o protejăm. Într-o lume a informației fără frontiere, protecția dreptului de autor devine un subiect sensibil și important. Cuvântul „copyright” vine din engleză și înseamnă drept de autor. În domeniul legislației, acesta descrie dreptul autorilor/autoarelor așa-numitelor „lucrări de autor”, adică scriitori, muzicieni, regizori, programatori etc., pentru a se proteja de folosirea incorectă a creației lor. Prin drepturi de autor, statul oferă o oportunitate exclusivă autorilor, pentru o perioadă limitată de timp, de a decide cu privire la anumite aspecte ale utilizării operelor lor. Drepturile de autor sunt parte din așa-numita proprietate intelectuală.

În spațiul digital se aplică aceleași reguli ca în lumea reală. Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale este una din agențiile specializate ale ONU, care a fost creată în 1967, cu scopul de a încuraja activitatea creatoare și a promova proprietatea intelectuală oriunde în lume. În luna martie 2019, Parlamentul European a adoptat noi reguli privind drepturile de autor, cu accent special pe mediul digital. Așa-numita Directivă Copyright se referă la faptul că platformele internet sunt responsabile pentru conținutul încărcat de utilizatori. Linkuri către articole de știri, însoțite de cuvinte simple sau extrase foarte scurte, pot fi partajate gratuit, iar jurnaliștii trebuie să primească o cotă-parte din toate veniturile legate de drepturile de autor obținute de editorii lor.

Astfel, conform regulilor de copyright, preluarea fără cost a unor materiale de presă se poate realiza doar în limita a 500 de semne, dar fără a depăși jumătate din articolul sau știrea în cauză, asigurându-se astfel atât libera circulație a informației, cât și caracterul de „revistă a presei”, susținut de respectivele pagini de internet. În mod obligatoriu, în aceste cazuri, trebuie citată sursa informației.

De asemenea, pentru preluarea de poze publicate de alte surse mediatice, este necesară permisiunea autorilor. În anumite situații, pozele pot fi procurate sau descărcate gratuit de la agențiile de presă, alte instituții media, băncile de fotografii etc.

În Republica Moldova funcționează Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), care are în competență politicile de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe, cu alte cuvinte, aceasta are funcția înregistrării de stat a operelor de autor. AGEPI funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 139/2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Potrivit acesteia, pentru a informa publicul despre drepturile sale, titularul dreptului de autor va folosi simbolul protecției dreptului de autor, care se va aplica pe fiecare exemplar al operei și constă din trei elemente: litera latină „C” inclusă în cerc; numele sau denumirea titularului dreptului exclusiv de autor; anul primei publicări a operei. Deschizând orice carte, putem observa simbolul protecției dreptului de autor în dreptul editurii.