Resurse deschise vs. copyright
În anul 2010, Encyclopedia Britanica a devenit accesibilă în variantă online, incluzând nu doar text, dar și videouri, imagini. Un abonament anual oferă utilizatorilor acces direct la cele 32 de volume. Astfel, Encyclopedia Britannica a redevenit sursa de informare online cu o pondere semnificativă în economia cunoașterii globale. Alte resurse disponibile gratuit și deschis, care pot fi utilizate pentru formarea și dezvoltarea persoanei, sunt Cambridge dictionary online, Collins dictionary online, Dictionary.com sau Miriam-Webster dictionary online.
Cazul Britannica indică asupra faptului că pentru resursele online se percepe, în mod firesc, o taxă care să compenseze munca autorilor. O cu totul altă categorie sunt resursele deschise care pot fi utilizate gratuit de către oricine. Accesul deschis (Open Access) este accesul digital, online, gratuit la literatură, fără majoritatea restricțiilor privind drepturile de autor și de acordare a licențelor. Conform definiției pentru „acces deschis” din Inițiativa Accesul Deschis de la Budapesta (2002), utilizatorii au dreptul de a „citi, descărca, copia, distribui, imprima, căuta sau crea link” la textele integrale ale articolelor.
O licență Creative Commons (CC) este una dintre cele mai des utilizate licențe publice de drepturi de autor, care permite distribuirea gratuită a unei lucrări, opere, fotografii, picturi, cărți etc. protejate prin drepturi de autor. Așa, de exemplu, DOOM3 în format electronic este disponibil sub licența Creative Commons Atribuire-Necomercial-Partajare în Condiții Identice 4.0 Internațional (CC BY-NC-SA 4.0), lucru specificat pe site. O licență CC este utilizată atunci când un autor/o autoare dorește să dea altor persoane dreptul de a împărtăși, utiliza, distribui o lucrare sau anumite părți ale ei și se bazează pe o lucrare pe care a creat-o respectivul autor. CC oferă autorului o anume flexibilitate (de exemplu, el ar putea alege să permită doar utilizarea necomercială a unei anumite opere) și protejează persoanele care utilizează sau redistribuie o lucrare a autorului din motive de încălcare a drepturilor de autor, atâta timp cât respectă condițiile specificate în licența prin care autorul distribuie lucrarea.
O categorie specială sunt resursele educaționale deschise (RED). Se consideră că anume în domeniul educației resursele informaționale trebuie să fie libere, pentru că ele nu urmăresc un interes comercial. Creșterea nivelului de educație este în beneficiul tuturor, de aceea fiecare trebuie să contribuie, în măsura posibilităților, la realizarea acestui drept. Conform definiției propuse de UNESCO în anul 2002, resurse educaționale deschise (RED) sunt acele resurse educaționale care pot fi utilizate și reutilizate de către oricine în mod liber, fără restricții tehnologice, juridice și costuri. Folosirea acestora în realizarea de programe publice reprezintă unul dintre principiile de bază ale bunei guvernări: ceea ce este produs pe bani publici ar trebui să fie disponibil pe larg publicului, în mod gratuit.
Există, însă, și un alt tip de raport atunci când vorbim de informație ca proprietate. În general, care sunt proprietățile la care aspiră cetățeanul/cetățeana? Evident, ne gândim, în primul rând, la cele imobile (case, apartamente, loturi de pământ), dar și la mașini, obiecte de lux, bani, aur etc. Le considerăm valoroase și avem grijă de ele. Însă nu doar obiectele materiale sunt o proprietate pe care trebuie să o protejăm. Într-o lume a informației fără frontiere, protecția dreptului de autor devine un subiect sensibil și important. Cuvântul „copyright” vine din engleză și înseamnă drept de autor. În domeniul legislației, acesta descrie dreptul autorilor/autoarelor așa-numitelor „lucrări de autor”, adică scriitori, muzicieni, regizori, programatori etc., pentru a se proteja de folosirea incorectă a creației lor. Prin drepturi de autor, statul oferă o oportunitate exclusivă autorilor, pentru o perioadă limitată de timp, de a decide cu privire la anumite aspecte ale utilizării operelor lor. Drepturile de autor sunt parte din așa-numita proprietate intelectuală.
În spațiul digital se aplică aceleași reguli ca în lumea reală. Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale este una din agențiile specializate ale ONU, care a fost creată în 1967, cu scopul de a încuraja activitatea creatoare și a promova proprietatea intelectuală oriunde în lume. În luna martie 2019, Parlamentul European a adoptat noi reguli privind drepturile de autor, cu accent special pe mediul digital. Așa-numita Directivă Copyright se referă la faptul că platformele internet sunt responsabile pentru conținutul încărcat de utilizatori. Linkuri către articole de știri, însoțite de cuvinte simple sau extrase foarte scurte, pot fi partajate gratuit, iar jurnaliștii trebuie să primească o cotă-parte din toate veniturile legate de drepturile de autor obținute de editorii lor.
Astfel, conform regulilor de copyright, preluarea fără cost a unor materiale de presă se poate realiza doar în limita a 500 de semne, dar fără a depăși jumătate din articolul sau știrea în cauză, asigurându-se astfel atât libera circulație a informației, cât și caracterul de „revistă a presei”, susținut de respectivele pagini de internet. În mod obligatoriu, în aceste cazuri, trebuie citată sursa informației.
De asemenea, pentru preluarea de poze publicate de alte surse mediatice, este necesară permisiunea autorilor. În anumite situații, pozele pot fi procurate sau descărcate gratuit de la agențiile de presă, alte instituții media, băncile de fotografii etc.
În Republica Moldova funcționează Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), care are în competență politicile de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe, cu alte cuvinte, aceasta are funcția înregistrării de stat a operelor de autor. AGEPI funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 139/2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Potrivit acesteia, pentru a informa publicul despre drepturile sale, titularul dreptului de autor va folosi simbolul protecției dreptului de autor, care se va aplica pe fiecare exemplar al operei și constă din trei elemente: litera latină „C” inclusă în cerc; numele sau denumirea titularului dreptului exclusiv de autor; anul primei publicări a operei. Deschizând orice carte, putem observa simbolul protecției dreptului de autor în dreptul editurii.